Calatorind spre alfa .

Probabil cea mai buna compunere pe care am facut-o ! :D enjoy ! Vreau sa va spun ca aceasta a fost o compunere pe care a trebuit s-o fac pentru un concurs de literatura...Si pe care poate nu trebuia sa o public asa de devreme...sa nu va mire daca contine diacritice,pt ca eu de obicei nu postez cu diacritice,aici s-a schimbat...ele trebuiau neaparat puse..

CẶLẶTORIND INSPRE ALFA…

,, 10, 9, 8, 7 …” Şasele explodă în ea, iar restul se pierdu chiar înainte de a mai fi rostit. Nu mai auzea nimic, nu mai vedea nimic, nu mai gândea… Respiraţia îi rămase agăţată de privirea lui. Inima i se chircise în gât şi se zbătea acolo ca prinsă în capcană.

Ştia că visează şi se forţă să se trezească, ca să nu mai ajungă la chinuitorul moment al exploziei finale… O durea fiecare bucăţică luminoasă pe care şi-o amintea, şi, de fiecare dată, şi le amintea pe toate… le vedea mereu împrăştiindu-se şi pătând cu lumină cerul… N-ar fi putut spune că presimţise dezastrul – nu conştient, şi nu în termenii aceştia; simţise doar timpul, lumea, viaţa, oprindu-se toate în loc, la acel şase, în acea navă …

Bău nişte apă şi verifică ceasul: abia două dimineaţă. Să doarmă, nu mai putea. Porni computerul

şi deschise fişierul proiectului lor în care se împotmolise de luni de zile. ,,Luni bune de zile!” i se reproşase…. ,,Luni rele, cât se poate de proaste”, gândi Annaís.

Teoria lor legată de originea Universului era cât se poate de ademenitoare… perfect plauzibilă! Le lipsiseră însă atunci câteva bucăţi de puzzle, iar acum, acum rămăsese doar ea să le caute. Au fost amândoi încredinţaţi că ele există şi că aşteaptă doar să fie descoperite… iar existenţa ei nu se anulase; se oprise doar în loc! Nu avea alternativă, nu putea fi vorba de alegere; numai frânturile acestea care încă lipseau, ar fi putut face din nou viaţa să curgă… Pe un alt făgaş, desigur, dar să curgă….

Porni muzica – Mozart, şi rulă din nou animaţiile pe care le concepuseră împreună. Neschimbate, toate. Se simţea ca placa aceea de patefon pe care o văzuse la muzeu în copilărie – se învârtea pe loc, iar acul sărea mereu la aceeaşi poziţie; doar că începuse să obosească. Închise ochii pentru o clipă. Porni din nou animaţia.

Asta ce e?! Nu-şi amintea să fi păstrat vreun fişier cu astfel de imagini… E vreo glumă proastă? Petele luminoase se ordonau acum armonic într-un tot desăvârşit…. Nava se refăcea sub ochii ei… cobora… 1, 2, 3, 4, 5, 6…”. Deschise ochii. Ce sminteală totul!... Nu i se mai întâmplase să vadă coşmarul în oglindă, invers, de la sfârşit… de la coadă la cap…. de la coadă…. de la coadă?! De la coadă! Asta era! ,,Stelele” cu coadă!!! Veşnici nomazi ai spaţiului, cometele trebuie să fi fost martori ai Începutului! Cu ajutorul lor ar putea găsi bucăţile lipsă din puzzle! Ele ar putea fi cheia pentru călătoria în sens invers – înspre începuturi! Ele ar putea să o ajute să înţeleagă…

Şi pentru prima dată, în aceste ultime luni i se păru că respiră liber, fără oprelişte. Afară, ploaia cădea în şiroaie lungi, tot mai grele, izbăvitoare parcă. Timpul şi viaţa ei păreau să curgă din nou.

Dar totuşi,amintirea era aceeaşi,aceleaşi bucăţi de puzzle împrăştiate,deasupra norilor pufoşi care o urmăreau.. Şi vroia să evadeze,din această lume şi să pătrundă într-o lume milostivă,unde dorinţele ţi le pui pe loc,şi pică din cer .. De fapt, „ Alfa „ era planeta la care visau ei, EL ŞI EA,iar într-o zi drumurile s-au separat,era ca o şină de tren,dar celelalte bucăţele erau amintirea de la el..era lupta pe care numai ea avea s-o ducă..

Era o simplă fată,cu multe planuri, cu o mulţime de aşteptări în viaţă ce o considera o multitudine de picături de culoare în care spera pe zi ce trece tot mai mult; Doar două persoane deosebite,aşa se considerau el şi ea, două stele pe cerul nelimitat iar ele, neinfluenţabile,netratate cu veşnica răutate a minţilor schimbătoare ale oamenilor..şi îşi creaseră planetă lor,” Alfa” ..

Regrete? erau ... dureroase şi o urmăreau peste tot..Avea zeci de cuvinte,pentru o unică fiinţă,care o marcase, o completase, o făcea deosebita dintre deosebitele feţe ale feminităţii.

O lună ,două,chiar nouă luni în care călătorise şi prin ploaie şi prin foc în această luptă numită „ viaţă „ dar pe care o preţuia.. Visele erau departe de realitate,dar sentimentele erau mereu legate de ei...şi nici imaginaţia nu o putea întrece când era vorba de realizări..

Dar din două comete,rămăsese una,spaţiul acelaşi, praful stelar ce îi încălzea purta mereu porumbelul care avea să îi unească,din nou.. şi pentru totdeauna..

Acum, Pământul şi spaţiul era unul şi acelaşi,pentru că speranţa pulsa mereu, nu mai existau diferenţe,exista doar dorinţa arzătoare de a-şi recâştiga „ şasele „ ce dispăruse în spaţiul înceţoşat.

O mulţime de probleme ce o înconjurau , o mulţime de stele căzătoare care treceau peste ea dar ea, ca o picătură de rouă , rămânea atentă pe iarba speranţei şi a vieţii şi continua să spere..

Până într-o zi când toate amintirile reveniseră,brusc,fără nici o explicaţie,inima reuşise să se intensifice,aripile prinseseră viaţă iar ei deveniseră cum erau odată..

Discuţii,care fuseseră în trecut,acum se transformaseră într-o cenuşă şi totul era bine,curcubeul era plin de puterea naturii şi de dragostea lor spaţială..Erau două persoane care visau să transforme Pământul în ceva spaţial..şi numai partea lor din trecut,înainte de a se întâlni să rămână terestră..

Cum reuşiseră,nu se ştie,era alt mister al vieţii,dar ei se învăţaseră a bea licoarea infinită a vieţii iar visele reuşeau miraculous să le transpună,şi să le transforme în realitate..

Aveau atâta nevoie unul de altul,exact că două piese de puzzle unde doar moartea putea interveni.. dar exact la sfârşitul bătăliei unei poveşti ce îi schimbă pe amândoi, îi contura…

Au trecut prin atâtea şi atâtea întâmplări,uneori erau două lebede pe un lac,în care una spera,alta visa, iar alteori erau două păsări care experimentau cerul..dar chiar şi-aşa,au trecut peste,şi au ştiut să împartă şi aerul şi apa.. mereu împreună..

Viaţa lor? O reprezentau ei înşişi..două părticele de viaţă, nedespărţite,batute de vântul rece-călduţ,care îi lovea şi îi apropia în acelaşi timp..ca două frunze legate într-un arbore,ca doi nori prin care nu treceau nici avioanele,nici păsările, nici atmosfera în propria stare.. Şi atunci şi-au dat seama că puterea divină combinată cu puterea de creaţie dădeau rezultatul,rezultatul lor, şi magia prin care ei doi erau conturaţi,rupţi dintr-un diamant spart şi refăcut..

Firele părului ei,dinamice,în bătaia vântului,în bătaia speranţei şi statice,mereu când apărea tristeţea, dar el era un fel de adolescent cu puteri..care o trimitea imediat în lumea lor "Alfa" iar când dorea,putea să se teleporteze şi el..

Nu ştiu cum s-a terminat povestea,probabil "Alfa” pentru ei a fost doar o poveste,doar un leac al fericirii descoperite cu ajutorul bunătăţii din care gustau o data ori separaţi , iar altădată împreună,şi din care nu puteau să dispară niciodată..pentru că soarta îi apropia iar şi iar.. şi îi lăsa loviţi doar de dragostea împărţită între spaţiu şi pământ.